Pe prapastia nebuniei.

''Lume nechibzuita cu prea multe metropole.
 Fug nebunii sa caute un ajutor si nu se mai intorc.,,

Eu sunt unul dintre acei nebuni.Am fugit cat mai departe de locul pe care-l urasc,m-am pierdut in negura pustie fara sa mai intorc o privire inapoi.Ceea ce as fi simtit odata ce aruncam inca o privire in spate,nu ar fi fost decat un dezgust puternic si o ura imensa care ameninta sa-mi inghita sufletul.Metropola din care fugisem,inchisoarea in care fusesem captiva,era intr-un final la o distanta considerabila de trupul meu,incalzit de la alergat,si in acelasi timp inghetat de stropii mari de ploaie,care imi izbeau violent pielea.

 Acum puteam sa spun ca sunt libera,desi ranita,atat mental cat si fizic,eram libera...In momentul asta era tot ce conta atat de mult incat mi se usurase toata lumea.Mai inaintez cativa pasi greoi,dupa care imi asez trupul distrus pe patul ud de frunze.Cea mai aproape de nebunie dintre toti,scapase.Scapasem din locul in care inima imi fusese zdrobita si aproape smulsa din trup.Acum trebuia doar sa mai astept vindecarea ei,nu stiu cand va fi pregatita sa uite,poate doar cand creierul o sa inebuneasca intru totul.Ranile,sufletul si inima se vor regenera doar atunci cand voi fi cuprinsa de tot in ghearele nebuniei.Atunci totul se va vindeca,trupul va pluti intr-o mare a nimicului,sufletul va fi inexistent,inima,va fi acolo,dar nu tocmai la locul ei...
 Cararea pe care pasesc deasupra prapastiei nebuniei e  din ce in ce mai mica in fiecare minut,facandu-ma sa constientizez ca rezistenta mea scadea din ce in ce mai mult,iar sfarsitul drumului este mai aproape cu fiecare respiratie.Ma simt amenintata,dar in acelasi timp o stare de bine imi invadeaza corpul,odata cu nebunia vin momentele fara griji,momentele in care te simti usor.Cine s-ar fi gandit ca poate nu-i asa de rau sa fii nebun?
 Ma ridic de pe patul de frunze,mai uda si mai murdara decat inainte,si pornesc spre drumul indepartat si lung care ma asteapta,fiind presata de timpul normal pe care il mai am de trait.Cu toate acestea inca mai sper la un ajutor,inca mai sper la cineva care sa mai adauge putin nisip in clepsidra,doar pentru a mai constientiza unele lucruri inca putin timp.
Nebunia nu e un lucru rau,trebuie vazut doar cu alti ochi.In viata toti avem un gram de nebunie pura in noi,depinde de cat creste,cat de mult se acumulueaza,ca apoi acel gram fiind transformat in nebunia superma,daca se ajunge acolo.Nebunia e tot o creatie a omului,aceasta se formeaza in subconstientul lui,care in timp isi arata sechelele si care ne pedepseste pentru crearea ei.