Intrebarea lui m-a luat prin surprindere. Stiam ce gandeam dar nu stiam daca era bine sa o spun si cu voce tare...
-Da ma gandesc, pentru ca e ceva natural, e un lucru care trebuie sa se intample mai devreme sau mai tarziu.
-Si cum o vezi?
-Pentru mine ar fi o evadare, as scapa din lumea asta imputita si acra...si cateodata cred ca asta e tot ce mi-as dori. Sa scapi din ghearele vietii nu inseamna ca esti las...desigur e cea mai usoara varianta dar nu e cel mai usor de decis, niciodata nu e.
-De ce urasti viata asa mult?
-Deoarece viata nu iti ofera nimic. Dar din putinul pe care ti-l faci singur o sa isi faca o portie mereu. O urasc pentru ca niciodata nu e dreapta si din cauza oamenilor din ea.
-Pe ei de ce ii urasti?
-Pentru ca si ei sunt niste caini. Ar face orice sa te ingroape si mai mult, ar face orice sa ajunga sus prin cai nedrepte, vor atat de multe si ar face orice pentru asta. Omoara suflete...calca pe inimi...
-Ce ai fi vrut de la viata?
-As fi vrut doar putina fericire, insa aceasta nu a venit niciodata, credeam ca atat mi se cuvine si mie...Dar unii oameni nu primesc nimic, poate se nasc cu blestemul asta.
-Cum ai vrea sa mori?
-Inecata...as vrea sa fiu constienta de ultimele clipe, sa mai simt ceva pentru ultima data si...as vrea sa imi vad toata viata prin fata ochiilor in minutul acela.
-Crezi ca ai fi speriata?
-Nu cred. As fi impacata cu asta, as fi multumita de ce mi se intampla si as fi bucuroasa ca intr-un final se intampla. Desi toata viata nu prea am zambit, as vrea sa mor cu zambetul pe buze.
-Ce ai mai vrea sa faci inainte sa mori?
-Ar fi atat de multe lucruri de facut...As vrea sa schimb lumea, as vrea sa vad macar odata o urma de bunatate in ochii oamenilor, as vrea ca macar odata sa vad in culori...Dar...in final nu as mai face nimic, contributia mea in lume nu ar avea rost si nu ar fi de durata...As vrea doar sa nu mai simt durerea. Stii...cand nu mai vrei sa simti moartea pare un vis...pare un ideal.
