Uneori starea asta bolnavicioasa pare a nu mai inceta. Dorinta de a nu mai simti nimic, dorinta de a inchide ochii si a te trezi intr-un alt taram...dorinta de a te simti bine in pielea ta...dorinta de a te simti macar o data suficient de bun...Insa toate acestea nu le vei atinge niciodata. Te vei multumi mereu imbratisand umbrele si intunericul des al celor patru pereti...te vei multumi cu singuratatea dulceaga si cu refugiul plans al unei stari euforice, vei fi multumit cu lacrimile reci siroind pe obraji, vei fi fericit stiind ca vei fi lasat sa suferi in tacere...Obijnuinta de a zambi larg la orice gluma seaca, de a rade cu lacrimi care dor, de a zice mereu ca esti bine, de a masca privirea unui suflet chinuit, de a fi fericit in falsifitate...
Stiind ca nu vei mai iesi niciodata din starea asta...o sa te obijnuiesti sa iubesti suferinta, o s-o venerezi, va fi de parca ai atins cel mai inalt punct al vietii de fiecare data cand vei plange in hohote...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu